Ganduri frumoase

De fapt, de ce ne-o fi creat?
De plictiseala?

Buna dimineata! Lasati-ma sa fiu nesuferita azi! Va rog! Simt nevoia
Povestea cu ceasca de cafea si cafeaua nu mi se pare bine gandita. Se vede ca a fost scrisa pentru a da o lectie celor ce lupta toata viata pentru a savura viata si nu-si dau seama ca au tot ce-i mai frumos dar nu stiu sa se bucure.
Insa, ma repet, povestea nu-i bine gandita deoarece aceeasi cafea poate avea gust diferit in functie de recipientul in care este turnata:
Intr-un pahar de palstic cafeaua va avea o aroma usor imprumutata din materialul plastic + ca iti vei frige degetele
-Intr-un pahar metalic se va intampla aceeasi chestie ca cea cu paharul de plastic, un plus va avea cel de metal pentru faptul ca nu-si va schimba forma si cafeaua va ramane in pahar
-Intr-o ceasca obisnuita de ceramica, cafeaua va avea un gust original si pentru ca avem toarta nu ne vom frige degetelele
- Intr-o cesca de portelan cafeaua va avea un gust original, dar nu uita ca atunci cand bem sau mancam ne folosim de gust miros si vaz Cafeaua asta ti se va parea mai mult decat o cafea - o potiune magica, pentru ca te va face sa te simti rasfata, iti va da impresia ca ai lumea la picioare si nimic nu-ti poate sta in cale.
In concluzie: Daca nu puteti sa va oferiti altceva, macar cafeaua beti-o in cea mai fina si frumoasa ceasca. Poate fi ea din portelan sau poate fi o ceasca cu mutunache daca asta vi se pare cea mai cea
S-aveti pofta!
:cafea[b]

nicoletta a scris:

De fapt, de ce ne-o fi creat?
De plictiseala?

buna intrebare....eu am stat si am cugetat mult la ea,apoi am gasit un raspuns,desigur e ceea ce am gindit eu,ce am vrut eu sa inteleg........cu siguranta fiecare daca cauta gaseste alt raspuns....eu ma gindesc ca ne-a creat ,ca El prin noi sa poata trai toate aceste stari de la agonie la extaz,daca era singur pe aceasta lume ,ce sens mai avea totul,ce ar fi facut cu tot ce a creat la inceput???cum putea sa vada cum e sa te indragostesti daca nu avea pe cineva de care sa se indragosteasca??cum putea afla ce inseamna suferinta,palcerea,iubirea,ura,si tot restul??daca nu eram noi oamenii??asa ca ne-a creat si a pus in fiecare din noi suflet,acest suflet pe care eu il vad ca o picatura dintr-un ocean,asemnuind oceanul cu Dumnezeu si pe mine cu o picatura din ocean,picatura e acelasi lucru cu oceanul doar ca intr-o cantitate infinit mai mica,dar e tot apa oceanului,..adica noi sintem sufletul Lui, doar intr-o cantitate infinit mai mica.
apoi dece m-a creat pe mine??pur si simplu ca sa fiu exact ceea ce vreau sa fiu,pot sa fiu buna sau rea,iubitoare sau plina de ura,desteapta sau proasta,puternica sau slaba,pot sa fiu orice....totul depinde de mine,si El ma aproba,pt ca in acest fel odata cu mine traieste fiecare experienta pe care eu am ales-o.Si fiecare om traieste o alta experienta legata de ex ,de primul sarut,cu siguranta ce am simtit eu e diferit de ce a simtit,Catalina,sau Nicoleta ,sau Madalina,si restul lumii,fiecare a facut acelasi lucru a avut primul sarut....ce am simtit insa fiecare doar El a putut experimenta!!
bine pot sa stau sa vb despre acest subiect zile si luni intregi,si o si fac zilnic,dar o fac in tacere ,o fac prin meditatie,asa gasesc raspunsurile,sint raspunsurile care imi fac mie viata mai usoara,ma fac sa inteleg ca doar eu pot schimba lumea mea,si o spun, doar pe a mea si nu intreaga lume,asta stiu ca nu o pot face niciodata,dar daca a mea e buna eu sint mai mult decit multumita.Stiu ca am o putere enorma de a face asta prin gind,asa ca gindesc ca in viata mea am sa intilnesc doar oameni buni,si atunci Universul are grija de asta si imi aduce in cale doar oameni buni,nu cai cei rai dispar de pe fata pamintului ,nu ,ei exista si vor exista ,dar eu nu am sa ii atrag in viata mea.Si asa se intimpla cu tot restul,prin legea atractie,sint constienta de ea,si atunci daca am hotarit ca vreau doar lucruri bune in viata mea ,atunci asta fac,gindesc lucrurile bune..si ele nu inceteaza sa apara in viata mea.

Diana eu iti dau voie sa fi ceea ce vrei tu sa fi,asa ca poti fi si nesuferita dar hai sa iti mai spun ceva,depinde si d egusturi,eu nu sint o mare bautoare de cafea asa ca daca eu si mama de ex,care e experta si cunoaste toate marcile de cafea de cum o miroase,asa ..daca sintem impreuna si ne servesti o cafea cu naut ,la ambele in cea mai fina cana de portelan,eu am sa iti spun ca e delicioasa,mama ar scuipa foc pe nari... asa ca si aici zic eu e diferenta de perceptie,eu o paercep buan,mama rea...dar e aceasi cafea din acelasi ibric!!!

daca ne limitam la viata,e la fel de simplu,alegem noi ceea ce vrem sa fim,...vrei sa ajungi un bun doctor sa zic ,sti ce ai de facut,sa mergi la facultatea respectiva si sa inveti sa devi un bun doctor,si asta o pot face si oamenii cu bani si fara bani,trebuie sa sti doar ce vrei sa devii,...cit despre vinzatoarea din piata,eu zic sa nu o judecam e si asta o meserie ,pina la urma trebuie sa mearga si doctorul sa cumpere legume de la taraba ei sa poata sa se hraneasca.daca femeie in schimb a ajuns la taraba e pt ca nu a ales sa urce mai sus ,nu si-a permis sau poate nu a vrut,a fost alegerea ei.
iar daca tu nu ai fi fericita sa fi o simpla vinzatoare la piata,foarte bine,asta te motiveaza sa urmezi facultatea care o faci,si deci ai les sa devi altceva....dar ai facut ceva pt asta......AI ALES SA FI CEVA

Imi place ce am citit aici. Nu contest. E frumos si adevarat. As vrea sa zic doar cu cele trei luni...
Cu cat te apropii de batranete in general, ca pot fi exceptii, schimbarile apar mai rar, din ce in ce mai rar: la 6 luni, la un an, la 5 la 10 sau .... deloc.

nicoletta a scris:

Imi place ce am citit aici. Nu contest. E frumos si adevarat. As vrea sa zic doar cu cele trei luni...
Cu cat te apropii de batranete in general, ca pot fi exceptii, schimbarile apar mai rar, din ce in ce mai rar: la 6 luni, la un an, la 5 la 10 sau .... deloc.

Nico...eu nu pricep???am citit de 10 ori,ce vrei sa spui cu cele 3 luni??imi scapase mie ceva ??

Da Gabi, ti-a scapat Reciteste ultimul text postat de mine.

povestea zilei..


Când luminile din încăpere s-au stins şi concertul era pe cale să înceapă, mama s-a întors la locul ei şi a descoperit că fiul său dispăruse.
Dintr-o dată, cortinele au fost date la o parte şi lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scenă.
Îngrozită, mama văzu că băieţelul ei se aşezase la claviatura, apăsând pe clape şi alegând cu grijă notele cântecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. În acea clipă, marele maestru pianist şi-a făcut intrarea în scenă, a mers repede la pian şi i-a şoptit băiatului la ureche: „Nu te opri. Continuă să cânţi”.
Apoi, aplecându-se, Paderewski şi-a întins mâna stângă şi a început să completeze melodia, adăugând partea de bas. După puţin timp, şi-a întins şi mâna dreaptă, de cealaltă parte a băiatului şi a adăugat un acompaniament cursiv. Împreună, bătrânul maestru şi tânărul ucenic au transformat o situaţie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasă, într-o experienţă extraordinar de creativă. Cei din public au fost atât de fascinaţi, încât nu şi-au putut aminti ce a mai cântat marele maestru după aceea. Şi-au amintit doar de piesa clasică: „Twinkle, Twinkle Little Star”.
Poate că aşa stau lucrurile şi cu Dumnezeu. Ceea ce poţi realiza doar de unul singur este puţin probabil ceva demn de a fi reţinut. Ne dăm silinţa să fim cât mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzică frumoasă şi armonioasă. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vieţii noastre poate fi cu adevărat frumoasă.
Data viitoare când îţi propui să faci lucruri măreţe, ascultă cu atenţie. S-ar putea să auzi vocea Maestrului, cum îţi sopteşte la ureche: „Nu te opri. Continuă să cânţi”.
Fie să-i simţi braţele în jurul tău şi cum te ajută să-ţi transformi micile încercări în adevărate capodopere. Ţine minte, Dumnezeu nu îi cheamă pe cei pregătiţi, ci mai degrabă, îi pregăteşte pe cei „chemaţi”.
Viaţa se masoară mai exact prin vieţile pe care le atingi, şi nu prin lucrurile pe care le dobândeşti.
Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze şi să fie mereu alături de tine! Şi ţine minte:
„Nu te opri. Continuă să cânţi”.

povestea zilei...

<BLOCKQUOTE>
A fost odată ca niciodată, un om. Trăia singur printre mulţi asemeni lui. Viaţa i se părea lipsită de sens şi de rost, şi asta cu toate că avea bani mulţi, casă frumoasă şi curată, mulţi servitori, etc.
Adeseori se uita la servitorii săi. Îi părea rău de ei, simţea milă faţă de ei în inima sa, şi îşi spunea, ce grea trebuia să fie viaţa de sclav… El se bucura zi şi noapte de libertatea sa, de banii săi…. chefuia cu prietenii, avea femei frumoase, mânca mâncărurile cele mai alese.
Aşa îşi trăia el viaţa, în vreme ce servitorii lui duceau o viaţă grea… locuiau în case modeste, sărăcăcioase… zi şi noapte trebuiau să lucreze… aveau legi de-ale lor, un stil al lor de viaţă ce omului nostru i se părea greu de suportat, dar cu toate acestea, pe chipurile lor se întrezarea mai mereu un zâmbet.
Odată, la o petrecere, omul nostru s-a întâlnit cu un vechi prieten. Şi acel prieten, s-a uitat în ochii săi, şi l-a întrebat:
- Amice, care-i rostul vieţii tale?
Şi omul nostru nu a ştiut ce să îi răspundă…
Pe zi ce trece, aceste cuvinte îi răsunau tot mai des în minte… care era rostul vieţii sale…avea de toate, şi totuşi îi lipsea ceva. Nu reuşea să îşi dea seama ce îi lipseşte, şi astfel s-a dus să caute un sihastru, şi să îi caute povaţa.
A urcat din greu pe drumuri şi pe cărări rar bătute, prin hăţişuri întunecate, prin poieni pline de lumină, şi pe costişe abrupte şi îngheţate, unde fiece pas te putea duce jos în hău. Şi în final, a ajuns la grota unde locuia sihastrul…. A intrat înăuntru, s-a aşezat în faţa ascetului, şi l-a întrebat aşa:
- Ce îmi lipseşte mie, părinte?
Sihastrul s-a uitat în ochii săi, şi i-a spus:
- Îţi lipseşte un Stăpân…</BLOCKQUOTE>

povestea de azi...

SECRETUL FERICIRII

Cu mulţi ani in urma, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume.
Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar.
Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
“-Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?”
Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:
“-Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.”
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii:
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.”
Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.
Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!
Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Al optulea si ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.
Secretul fericirii se află în fiecare, caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi!

foarte frumoase povestioarele......multumim

povestea de azi....

Citat :

<BLOCKQUOTE>
Un tânăr fusese în război în Vietnam aproape 3 ani de zile. Într-un final se întoarce în America şi îşi sună părinţii la telefon.
- Mama, tata, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Am un prieten foarte bun şi aş vrea să îl aduc acasă cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare plăcere să îl cunoaştem, au spus părinţii.
- Mai e ceva ce ar trebui să ştiţi despre el; în timpul războiului a fost rănit foarte rău. A călcat pe o mină şi explozia l-a lăsat fără o mână şi un picior. Nu are unde să se ducă şi vreau să vină să stea cu voi acasă.
- Ne pare rău să auzim asta, fiule. Poate rezolvăm cumva să îi găsim unde să stea.
- Nu, vreau să stea împreună cu noi acasă.
- Fiule, îi răspunde tatăl, nu-ţi dai seama despre ce vorbeşti. Un om handicapat ca el înseamnă o povară foarte mare pentru noi. Avem şi noi vieţile noastre de trăit. Ce sens are să ne încărcăm viaţa cu unul ca el. Lasă-l în pace şi vino acasă. O să-şi găsească el unde să stea.
În acest moment, fiul închide telefonl brusc. Părinţii n-au mai auzit nimic de el de atunci. După câteva zile, au primit un telefon de la Poliţie care îi anunţa că fiul lor s-a sinucis aruncându-se de pe o clădire. Erau chemaţi să identifice trupul. Părinţii înmărmuriţi, au ajuns repede la morgă şi acolo au descoperit că într-adevăr, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.
Băiatul lor avea doar o mână şi un picior.
Ne e atât de uşor să îi acceptăm şi să îi iubim pe cei care sunt amuzanţi, plini de viaţă, fără probleme, dar nu ne pasă de cei care ne pot încurca planurile, care au probleme, sau nimeni nu-i bagă în seamă. Suntem ipocriţi. Da, eu sunt unul din ei.</BLOCKQUOTE>

mama....ce trista povestea:( dar atat de adevarata...

povestea de azi...

<BLOCKQUOTE>
Acum câteva zile, când mă plimbam pe Strada Vieţii am observat un magazin pe care era scris: “Magazinul Raiului ”.
Când am ajuns lângă ea, uşa s-a deschis… Şi până să-mi dau seama am şi intrat.
Peste tot erau grupuri de ÎNGERI! Unul din ei mi-a dat un coş şi mi-a spus:
”Fiule, cumpără-ţi tot ce vrei, magazinul are tot ce poate fi de folos unui creştin… Şi tot ce nu vei putea lua azi, vei lua fără grijă mâine”.
Primul lucru pe care l-am luat a fost RĂBDAREA şi după asta IUBIREA, deoarece se găseau pe acelaşi raft.
Puţin mai încolo era ÎNŢELEGEREA, Aşa că am luat şi din ea; Oricând pot avea nevoie de ea…
Am mai cumpărat două cutii de ÎNŢELEPCIUNE. Şi două pachete de CREDINŢĂ. Nu am putut lăsa pe raft nici SPIRITUL SFÂNT, deoarece era peste tot…
M-am oprit un pic ca să iau TĂRIE şi CURAJ, ştiind că mă vor ajuta din plin pe calea vieţii.
Când coşul meu era aproape plin, mi-am dat seama că mai lipseşte IERTAREA şi BINECUVÂNTAREA, …
Şi că nu trebuie să uit nici o clipă de IZBĂVIRE. Era gratis!!! Aşa că am luat o porţie mare din ea: suficient ca să fiu izbăvit şi ca să te izbăvesc şi pe tine!
Mă plibam către casă, ca să-mi plătesc cumpărăturile, crezând că am luat de toate pentru a împlini porunca DOMNULUI …
Şi atunci am văzut RUGĂCIUNEA. Şi am pus-o şi pe ea în coşul meu plin. Ştiam că o voi folosi, de cum voi ieşi de aici…
PACEA şi FERICIREA erau pe nişte rafturi mici şi am folosit ocazia ca să iau şi din ele;
BUCURIA atârna din tavan, am luat şi un pachet de bucurie.
Când am ajuns la casier am întrebat cât mă costă toate astea?
El mi-a răspuns zâmbind:
“Du liniştit coşul oriunde duce drumul tău…”
Am zâmbit şi eu la rândul meu şi am întrebat din nou:
“Dar chiar, cât datorez?”
El a zâmbit din nou şi îmi spuse:
”Fiule, nu-ţi face griji!
ISUS a plătit pentru tot, cu foarte multă vreme înainte”.
„Vei primi întotdeauna tot ce vei cere, cu credinţă, în rugăciunile tale”.
(Matei,21:22)</BLOCKQUOTE>

povestea zilei....

Fereastra sufletului tau....

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o rudă în vârstă o casă într-un cartier foarte liniştit. Înainte de a se muta mama, tataăl şi fiica lor mergeau câteva ore în fiecare zi pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curăţenie şi a pregăti cât mai bine locuinţa.
În prima dimineaţă când au ajuns în casă fiica a observat, privind pe fereastră, o doamnă în vârstă care îşi întindea hainele abia spălate în balcon.
- Mama, priveşte ce haine murdare întinde vecina noastră în balcon! Până şi eu ştiu să spăl mai bine decât ea! Poate ar trebui să merg s-o învăţ cum se face! Sau poate să-i spun ce săpun să folosească…
Mama a privit la doamna în vârstă care îşi întindea rufele, a privit apoi la fiica ei şi n-a spus niciun cuvânt.
Şi aşa, la fiecare două sau trei zile fiica repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.
Dupa vreo lună fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearceafuri mult mai curate, aşa că i-a spus mamei sale:
- Priveşte, a învăţat să spele rufele, cu toate că n-am avut timp să trec pe la ea să-i spun cum se face!
Mama s-a uitat zâmbind la ea şi i-a răspuns:
- Nu, astăzi am reuşit să vin ceva mai devreme decât tine şi am spălat geamurile casei noastre!
Şi în viaţă se întâmplă de multe ori la fel… Totul depinde de cât de curată este fereastra sufletului nostru, cea prin care observăm faptele celorlalţi.
Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne uităm la noi înşine şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Atunci am reuşi în sfârşit să vedem şi curăţenia sufletească a celorlalţi, chiar dacă ei nu sunt niciodată perfecţi…
Fie că “afară” este ploaie, vânt sau soare… eu mă străduiesc în fiecare zi, atât cât îmi stă în puteri, să-mi păstrez curată fereastra sufletului. Şi fără îndoială… azi te văd mult mai bine decât ieri!
O zi fericită, în care să intre cât mai multă lumină prin fereastra ta!

povestea de azi...


CRIMINALUL....


La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo. În general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine pazită, într-o seară un criminal a scăpat.
Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câinii, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure. Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mica, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii.
Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mama să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit.
- Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu.
- Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc.
- Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni! – i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el.
Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată:
- Ce faci ?
- Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino! Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta ii spuse:
- Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!
Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.
După câteva zile, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine.
Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău.
Oamenii trebuie să se ajute unii pe alţii. Nu te ajuţi pe tine decât ajutându-i pe ceilalţi.
Dumnezeu vede cu ce preţ cauţi binele altora şi nu pe al tău. Dacă un asemenea om – cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate – a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru.
Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranţă. Şi nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem.

povestea de azi!!!

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.
Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.
Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.
Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
“Spune-mi ce vezi?”
“Morcovi, oua si cafea”, a raspuns ea.
Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.
Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: “Ce inseamna toate acestea, mama?”
Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.

• Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.
  
• Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.
  
• Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.
  

“Care dintre ele esti tu?” si-a intrebat fiica. “Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?”
Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

• Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.
  
• Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?
  
• Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?
  

In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?
Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.
Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.
Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.

povestea de azi....


Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.
Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…
Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde: “E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi. Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată ?!… nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal. Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”
Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.
Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie

foarte adevarata povestioara

Ca sa ai ganduri frumoase, eu zic...ca trebue sa te fi nascut cu ele...ca altfel pot fi schimbatoare, si poti deruta pe cei care se bazeaza pe tine !!!!!!!!!!!

foarte impresionanta povestea,numai de ar mai fi asa si in zilele noastre...eh.....

povestea de azi..


CREIONUL....

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.
Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.
<BLOCKQUOTE>
de Paulo Coelho</BLOCKQUOTE>

Frumos