Legume...in ghiveci

V-ati gandit vreodata sa puneti legume sau ierburi aromate in ghiveci si sa le cresteti in balcon daca nu aveti curte?
eu am avut cativa ani la rand intr-o jardiniera patrunjel....aveam mereu patrujnel proaspat, chiar si iarna.....intr-un an tin minte ca am avut ardei iute in ghiveci.....

Rasaduri de plante aromatice
Mai intai umpleti vasele pregatite dinainte cu un amestec de pamant usor umed. Presarati apoi semintele, dupa care asezati deasupra lor un strat mic de pamant si tasati cu fundul unui pahar sau cu o lingura, pentu ca semintele sa se fixeze si sa prinda umezeala din sol.
Vasul in care ati pus semintele trebuie acoperit cu o folie transparenta de plastic (atentie, trebuie sa aiba gauri pentru ca sa intre aerul) pana cand incep sa se vada plantutele. Asezati rasadnita pe pervazul unei ferestre orientate spre sud, pentru a beneficia de lumina din plin. Pentru a uda pamantul din ghiveci, turnati apa in farfurioara acestuia, nu turmati apa pe deasupra.

Plantarea aromaticelor in ghivece
Cand plantutele au ajuns sa masoare 5 cm, plantati-le pe fiecare in ghivece separate sau rariti-le (taiati plantutele mai firave, lasandu-le astfel pe cele sanatoase si viguroase sa se dezvolte perfect in continuare).
Daca semintele nu au germinat, motivele pot fi urmatoarele: pamatul a fost prea uscat sau prea umed, temperatura prea scazuta, semintele au fost acoperite cu prea mult pamant sau, pur si simplu, semintele nu au fost de o calitate buna.
Pamantul trebuie sa fie nisipos si usor drenabil, iar ghiveciul trebuie sa ii permita asta. Umpleti doua treimi din ghiveci cu pamant, asezati plantele si apoi acoperiti cu un strat de mulci. Trebuie sa udati frecvent, mai ales vara.
O idee buna va fi sa mutati ghivecele undeva cat mai aproape de peretii casei, pentru a adaposti plantele de razele directe ale soarelui, dupa-amiaza. Ghivecele trebuie sa aiba tavite, pentru ca apa scursa de la fiecare udare sa asigure umezeala atat de necesara.
Majoritatea plantelor aromatice cresc bine in conditii similare: aceasi cantitate de lumina, tip de sol, etc., insa o atentie speciala trebuie acordata drenajului. In aceasta situatie, puteti realiza ghivece cu mai multe tipuri de plante, adevarate oaze de parfum si aroma care pot sta pe o terasa insorita.

Plante aromatice care se cultiva usor:

* Busuioc (Ocimum basilicum)
* Cimbru de gradina (Satureja hortensis)
* Menta (Mentha sp.)
* Hasmatuchi (Anthriscus cerefolium)
* Coriandru (Coriandrum sativum)
* Marar (Anethum graveolens)
* Patrunjel (Petroselinum hortense-sativum)
* Maghiran (Majorana hortensis)

sursa:bioproduct.ro

Plantele aromatice, precum busuiocul, levantica, usturoiul sau arpagicul, pot fi folosite impotriva daunatorilor altor plante, fiind de ajuns sa le pui in apropierea plantelor afectate pentru a scapa de acestia.

Busuiocul (Ocimum basilicum) este un condiment bine-cunoscut pentru proprietatile sale culinare dar si pentru aroma puternica. Frunzele sale deosebit de aromate se consuma proaspete si pot fi pastrate in congelator, folosindu-se indeosebi in combinatie cu rosiile si usturoiul, in preparerea sosurilor pentru pizza, a pastelor sau mancarurile din peste. Din punct de vedere terapeutic, busuiocul stimuleaza digestia si creste apetitul, favorizand metabolismul.
Busuiocul are nevoie de multa lumina, caldura (peste 20 grade C) si apa, in prima luna de la insamantare fiind recomandat sa se ude zilnic, cate putin. Este o planta anuala ce se cultiva primavara si are proprietatea de a tine daunatorii la distanta, iar amplasata in ghivece, pe balcon, te va feri si de tantari.

Oregano (Origanum vulgare) este omniprezent in bucataria cu specific mediteraneean fiind indispensabil savorii pizzei. Se foloseste mai ales in cobimatie cu rosiile, carnea, legumele fierte sau fripte, maslinele si leusteanul, armonizandu-se foarte bine cu mancarurile picante.
Planta perena poate ajunge pana la 60 cm iar frunzele sale trebuie recoltate inainte de inflorire, fiind intrebuintate mai mult uscate decat proasptete, astfel fiind mai aromate. Uscati oregano atarnand tulpinile intr-un loc intunecos si bine aerisit, dupa care depozitati-l in pungi de hartie sau saculeti de panza, feriti de aer si lumina.

Salvia (Salvia officinalis) folosita in bucatarie si medicina naturista are florile rozalii, fiind un condiment foarte apreciat in bucataria mediteraneeana. Este indicat sa folositi frunzele proaspete pentru ca salvia uscata isi pierde din aroma. Salvia are un gust puternic si usor amarui si este excelenta in condimentarea carnii (de pui, vita sau vitel), stropita apoi cu vin.
In medicina, este un adevarat leac pentru pastrarea sanatatii, utilizandu-se in caz de indigestie, balonare, astm, bronsita, sinuzita, astenie, eczeme si multe alte afectiuni.
Cultivata primavara, salvia va inflori pana toamna tarziu, cand se pot strange semintele pentru anul urmator. Salvia este sensibila la frig, de aceea trebuie expusa in locuri insorite, si necesita o cantitate moderata de apa, pentru ca udatul in exces poate cauza moartea plantei.

Maghiranul (Majorana hortensis) este o planta aromatica si medicinala cu aspect de tufa, ce poate ajunge pana la 80 cm. In gradina poate fi plantat alaturi de cimbru, marar, busuioc si cimbrisor, cu rolul de a indeparta tantarii, avand grija sa inlaturati buruielile din jur, care sufoca repede plantele aromatice.
Maghiranul este o planta perena sensibila la frig (toamna trebuie adusa in casa daca este cultivata in ghivece), fiindu-i prielnic un pamant nisipos, usor acid, bine afanat. Frunzele sale contin uleiuri eterice ce-i dau o aroma si un miros specific, usor mentolat si pot fi recoltate tot timpul anului, daca este crescut in ghiveci. Pot fi folosite proaspete sau uscate pentru condimentarea mancarurilor cu legume, carne de vita, de pasare sau peste.
Terapeutic, maghiranul este folosit in tratarea gripei si a guturaiului, pentru calmarea durerilor de stomac, probleme de circulatie si cresterea poftei de mancare.

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este folosit atat pentru uz culinar cat si ca planta decorativa, frunzele sale fiind intotdeauna verzi, cu flori albastre, albe sau rozii, ce infloresc primavara si toamna.
Crengutele proaspete de rozmarin se usuca intr-un loc uscat si calduros, dupa care frunzele se desprind de ramura si se pastreaza in recipiente inchise ermetic, ferite de caldura, lumina si umezeala.
Frunzele sale mici, sub forma de ace, foarte aromate, sunt folosite pentru aromatizarea otetului, a mancarurilor din peste, carne de pui sau oaie, a legumelor prajite in ulei de masline, precum rosiile, vinetele sau dovleceii, recomandandu-se sa nu se foloseasca in exces pentru ca planta nu-si pierde aroma prin fierbere indelungata.

sursa:feminin.netul.ro

Cimbru (Thymus vulgaris)
Exista peste o suta de specii de cimbru; Thymus vulgaris este cel care poate fi cultivat si in balcon sau pe pervazul ferestrei. Are un aspect foarte frumos cand in­flo­reste, iar florile au miros aromat, placut- de aceea este folosit si ca planta ornamentala. Il poti insa­manta in sol bine afanat, intr-un ghiveci pe fundul caruia ai pus bile de argila, pentru un bun drenaj.
Cand creste, se poate inmulti prin butasire. Se utilizeaza frunzele, dar si ciorchinii florilor, care se culeg din iulie pana in august, se taie dimi­neata devreme si se pastreaza in borcane inchise ermetic. Se folo­seste si uscat, se fierbe sau se frige. Este antiseptic si are un gust usor intepator. Face grasimile mai usor de dige­rat, dreneaza, scade febra. E indicat si in cazul crampelor menstruale sau la durerile de stomac.

Patrunjelul (Petroselinum crispum) este o planta erbacee legumicola, cu tulpina inalta, cultivata pentru radacina pivotanta, alba si pentru frunzele ei aromate, intrebuintate in alimentatie si in medicina populara. Poarta si denumirile de gagaut, patlagele (pl.), patrunjica sau petersil. E bogat in calciu (e bun pentru oase, dinti si unghii), iod (regleaza functionarea glandei tiroide), vitamina C (previne infectiile), fier si proteine, iar frunzele lui pot fi netede sau crete. Sunt multe tratamente care au la baza patrunjelul si trateaza indigestia, obezitatea, viemii intestinali, durerile menstruale, retentia de apa in organism, balonarile sau durerile stomacale. Pana si respiratia dupa o masa copioasa poate fi repede inprospatata cu putin patrunjel.
La ce il folosim: Frunzele, tulpina, dar si radacina patrunjelului pot fi incluse in mancaruri (pilaf, ostropel, saramura), in ciorbe sau in supe ori in salate, daca sunt taiate foarte marunt. Este, de asemenea, extrem de util pentru garnituri sau decor. Patrunjelul se foloseste in bucatarie, pentru decorarea platourilor sau chiar in cosmetica datorita bogatului continut de vitamine si minerale.
Sfaturi culinare: Pentru a-i intensifica aroma e bine sa-l asociem cu putin leustean. In plus, acesta nu trebuie pus in mancaruri in timpul fierberii, ci adaugat inainte de servire sau dupa ce se inchide focul. Din rozmarin se face chiar si vin.

Mararul (Anethum graveolens) este o planta anuala, cu viata scurta, nativa sud-vestului si centrului Asiei. Mararul contine ulei volatil (ajuta digestia, reduce balonarea si retentia de apa) si estrogen (incetineste procesul de imbatranire si regleaza menstruatia).
La ce il folosim: In Europa, este folosit indeosebi la conservarea muraturilor sau alaturi de legume, peste si oteturi aromatice cu ierburi. In Europa nordica, mararul este folosit, mai ales, ca element de decor pentru salate si legume (cartofi fierti). In tarile scandinave, mararul este condiment national. Preparatele din peste si scoici sunt aromate cu marar sau sunt servite cu sosuri preparate din marar. In Germania, supele de peste si tocanele sunt aromatizate cu marar. Daca e fraged (cum e cel la legatura), se folosesc la mancaruri sau la ciorbe atat frunzele, cat si tulpina, taiate marunt. Da gust bun tocanitelor (de cartofi, de ciuperci), chiftelelor, cremelor de branza, sosurilor sau fripturii.
Sfaturi culinare: Florile mararului dau o aroma speciala otetului pentru salate, muraturilor sau pestelui. Mai mult, cu semintele zdrobite ale plantei putem condimenta diferite sosuri. La mancaruri e bine sa fie puse doar frunzele, daca mararul este inflorit.

Leusteanul (Levisticum officinale) este o planta perena comestibila, folosita ca si condiment in supe si in alte feluri de mancare. Planta poate creste pana la inaltimi de 2 metri si are flori galbene. Este o planta mediteraneana, descoperita si folosita pentru prima data ca aliment pe actualul teritoriu al Italiei. Este foarte aromat, destul de asemanator cu telina. Leusteanul trateaza problemele aparatului respirator, aparatului urinar, sistemului endocrin, aparatului digestiv si pe cele imunitare.
La ce il folosim: Cand este prescris ca tratament naturist, leusteanul se consuma sub forma de suc, de infuzie sau macerat in vin. Aroma este socotita foarte potrivita pentru prepararea muraturilor, a oteturilor aromate, a supelor, mancarurilor de cartofi si sosurilor de rosii. Se spune ca gustul lui poate inlocui sarea si se pune foarte frecvent la ciorbe si borsuri, dar se poate adauga si la mancarurile de cartofi.
Sfaturi culinare: Mancarurile cu leustean sunt mai savuroase daca aceasta iarba aromatica, tocata marunt, se pune in preparatele respective dupa ce vasul a fost luat de pe foc. Gustul sau “se asorteaza” foarte bine cu carnea de vita, cu fasolea uscata si cu sosurile pentru friptura.

Si un pont: pe timpul verii tantarii vor renunta sa va viziteze daca pastrati in casa un fir de busuioc.......asa ca treceti la plantat busuioc

CHIMEN
Familie chimen: (Carum carvi) Apiaceae - familia margaretei
Origini chimen: Europa Mediteraneană, în locurile umede. În Evul Mediu seminţele de chimen erau purtaţie în săculeţi în jurul gâtului cf tradiţiei că acestea îi apărau pe oameni de vrăjitoare
Caracteristici chimen: Chimenul poate creşte până la 90 cm înălţime. Chimenul conţine taninuri, uleiuri esenţiale şi uleiuri nutritive.
Zonă de creştere chimen: Loc cald şi însorit. Pentru rădăcinile sale ramificate e necesar un sol profund şi irigat.
Utilizare chimen:
Scop decorativ: datorită inflorescenţei, dispusă sub forma unor umbrele de culoare roşie
Efecte terapeutice: chimenul calmează durerile stomacale şi sporeşte pofta de mâncare
Gastonomie: seminţele de chimen sunt folosite la fripturi, cartofi, supe şi salate

CORIANDRU
Familie coriandru: Apiaceae - familia morcovului
Origini coriandru: Provine din Orientul Mijlociu. În Evul Mediu coriandrul era folosit împotriva păduchilor şi a puricilor
Caracteristici coriandru: Frunzele au un miros foarte puternic. Vara coriandrul produce umbrele de flori albe sau roşii. Din flori cresc seminţe iuţi.
Zonă de creştere coriandru: În locurile calde şi însorite. Solul trebuie afânat şi bogat în calciu.
Utilizare coriandru:
Scop decorativ: Florile de coriandru arată bine în straturi dar şi în buchete.
Efecte terapeutice: ceaiul din coriandu amestecat cu chimen si nucşoară inlătură problemele stomacale şi intestinale uşoare

LAURUL
Familia laurului: Laurus nobilis– Frunza de dafin
Originile laurului: Lauraceae - familia dafinului. Planta e numită laur, dar frunzele sale sunt cunoscute ca Frunze de dafin. Originară în Asia. Cununa de lauri reprezinta la romani un simbol clasic al succesului (mai ales printre atleţii la Olimpiadă, războinicii victorioşi şi poeţii binecunoscuţi, termenul “laureate” fiind derivate tocmai de aici). Arbust peren care se poate dezvolta întru-un adevărat copac , laurul atinge uneori până la 9 m înălţime. E preferabil să fie plantat în jardiniere. Florile sunt mici şi albe, iar fructele de culoare roşie-albăstrie. Frunzele au margini şerpuitoare şi o aromă puternică, care este conferită de uleiurile esenţiale bogate.
Zone de creştere ale laurului: Soare deplin sau umbră parţială Preferă un loc protejat şi un sol bogat.
Utilizare laur:
Scop decorativ: cu frunzele sale mereu verzi şi foarte aromate, laurul adaugă un plus de frumuseţe balcoanelor, teraselor şi grădinilor. Puteţi aranja o grădină în care să plantaţi laurul alături de alte plante aromatice mediteraneene, cum ar fi: rozmarinul, mirtul, levănţica şi oregano.
Efecte terapeutice: Uleiul de laur se foloseşte în tratarea luxaţiilor şi a vânătăilor. Fructele de laur sunt de ajutor în tratarea reumatismului
Gastronomie: frunzele de dafin confer o aromă extraordinară supelor, sosurilor şi a felurilor pe bază de carne.

LEVĂNŢICA
Specie levănţică: Lavandula angustifolia
Familie levănţică: Lamiaceae – familia mentei
Origini levănţică: Levănţica provine din zona mediteraneană. Romanii utilizau levănţica pentru parfumarea şi dezinfectarea băilor publice, ca şi împotriva durerilor de cap. Levănţica e utilizată la fabricarea parfumurilor şi a săpunurilor.
Caracteristici levănţică: Creşte până la 40-65 cm înălţime şi are frunze parfumate. Florile, parfumate şi ele, apar începând cu luna iulie. Levănţica e bogată în uleiuri esenţiale, saponine, taninuri şi alcaloizi.
Zonă de creştere levănţică: Are nevoie de soare şi trebuie protejată împotriva vântului. Solul trebuie să fie uşor umed şi argilos.
Utilizare levănţică:
Scop decorativ: Levănţica arată bine alături de trandafiri. O puteti cultiva alături de alte plante, la marginea straturilor, parfumul ei ajungând până la cele mai înalte balcoane.
Cosmetică: levănţica uscată este folosită ca ingredient la băi, din ea extrăgându-se şi ulei.
Efecte terapeutice: levănţica se utilizează ca ingredient la prepararea băilor, deoarece induce somnul, diminuând starea de stres. Levănţica ajută la problemele legate de tensiune şi la durerile de stomac.
Gastronomie: levănţica este una din faimoasele “ierburi de Provence”, alături de isop, oregano, rozmarin, salvie, cimbru şi fenicul.

MENTA
Familie mentă: Menta Lamiaceac - familia labiatelor
Origini ale mentei: Menta cu frunzele rotunde îşi are originile în estul şi sudul Europei, răspândindu-se din Insulele Britaniei până în Sudul Suediei. Menta e cunoscută ca şi plantă culinară şi decorativă.
Caracteristici ale mentei: Menta creşte rapid în grădină, ajungând la o înălţime de 90 cm sau mai mult. Menta are multe frunze cu arome de fructe, motiv pentru care englezii o mai numesc şi menta-măr. Florile sale sunt albe sau roz şi apar vara, târziu.
Zone de creştere a mentei: Menta are nevoie de o lumină slabă şi de un sol umed şi bogat, la fel ca şii alte specii de mentă. Poate creşte la soare, dar nu-I place uscăciunea.
Scop decorativ: e foarte des întâlnită în grădini. E parfumată. Înfrumuseţează balcoanele, dacă e plantată în ghivece suspendate.
Utilizare mentă:
Efecte terapeutice: menta conţine mentol, ca şi izma, şi este folosită împotriva problemelor stomacale şi intestinale.
Gastonomie: aroma proaspătă de mentă se potriveşte bine felurilor de mâncare dulci, contribuind, de asemenea, la prepararea unui ceai delicious. Frunzele de mentă trebuie gătite, din cauza perilor care le acoperă.

MIRT
Familie mirt: Myrtaceae (familia mirtului)
Origini mirt: Mirtul e asociat cu regiunea mediteraneeană, dar poate fi găsit şi din Asia Centrală până în nordul Africii. Grecii antici vedeau mirtul ca pe un smbol al frumuseţii şi al dragostei.
Caracteristici mirt: Mirtul - Plantă perenă care poate atinge 0,5 m înălţime, dar de obicei se plantează în ghivece, unde nu creşte atît de înaltă. Frunzele cu glande uleioase sunt tipice pentru mirt. Florile albe parfumate ale mirtului apar la sfârşitul primăverii. Mirtul conţine o mare cantitate de uleiuri esenţiale, precum şi răşini, taninuri şi alcaloizi.
Zonă de creştere mirt: Mirtului îi plac zonele însorite, dar poate creşte şi la umbră slabă. Solul nu trebuie udat excesiv.
Utilizare mirt:
Scop decorativ: puteţi planta mirtul în ghivece, pentru a vă putea bucura de el toată vara, sau, dacă vreţi, puteţi savura parfumul şi puteţi avea senzaţia de vară mediteraneeană tot timpul iernii întrucât mirtul îşi păstrează aroma tot timpul anului.
Efecte terapeutice: frunzele de mirt conţin un ulei esenţial cu efecte antiseptic, care ajută în acelaşi timp la problemele de respiraţie.
Gastronomie: mirtul este folosit ca rozmarinul sau ca cimbrul, la carne ape grătar. Frunzele pot fi pregătite ca cele de dafin. Fructele mirtului pot fi folosite ca ingredient la prepararea sosurilor.
Mai multe informaţii despre mirt, găsiţi aici.

BUSUIOC
Familie busuioc: Lamiaceae
Origine busuioc: Busuiocul a fost o plantă aromatică foarte cunoscută în Asia, timp de secole. Astăzi, creşte în Europa, în multe varietăţi şi specii.
Caracteristici busuioc: Busuiocul poate creşte până la 50 cm înălţime, în funcţie de climat şi mediu. Busuiocul are frunze opuse, alungite, ascuţite la vârf, bogate în uleirui esenţiale. Busuiocul se găseşte sub numeroase specii şi tipuri, care diferă ca aromă, culoare a frunzelor şi formă.
Zone de creştere busuioc: Pentru a-şi dezvolta aroma la maximum, busuiocul necesită un loc cald şi însorit, cu un sol umed. Scop decorativ busuioc: datorită varietăţii florilor şi a diferitelor sale arome, busuiocul arată foarte bine pe balcoane şi terase. Florile sale reprezintă o atracţie pentru fluturi şi albine.
Utilizare busuioc:
Efecte terapeutice: uleiul esenţial de busuioc calmează nervii şi alungă stresul.
Cosmetică: busuiocul este foarte efficient în menţinerea respiraţiei proaspete. Adăugaţi 1 mână de frunze proaspete de busuioc într-o cană de apă fierbinte , lăsaţi să stea 15 minute şi clătiţi-vă gura cu acest amestec.
Gastronomie: busuiocul este folosit foarte des în bucătăria mediteraneeană. Se adaugă salatelor şi pastelor, dar şi felurilor pe bază de carne şi peşte.

MĂGHIRAN
Familie măghiran: Lamiaceae (familia labiatelor)
Origini măghiran: Datorită popoarelor arabe, măghiranul mai creşte încă în zona mediteraneeană, unde îşi are originile. Măghiranul e vestit la romani şi greci pentru numeroasele sale proprietăţi şi beneficii. Măghiranul era adăugat ca afrodisiac în vinurile roşii bogate.
Caracteristici măghiran: În zona de unde provine, această plantă este perenă, dar în climatele reci, este anuală. Măghiranul are tulpini roşii şi frunze cenuşii, aromate. Vara, florile măghiranului sunt albe, roz sau de culoarea levănţicăi. Măghiranul e bogat în uleiuri esenţiale, taninuri şi substanţe amare.
Zone de creştere ale măghiranului: Măghiranul are nevoie de acelaşi condiţii ca şi oregano: soare, căldură, şi un sol umed.
Utilizare măghiran: Scop decorativ: măghiranul creşte ca plantă anuală, pe balcoane, în ghivece. Răspândeşte un miros plăcut în amestecul cu alte plante.
Efecte terapeutice ale măghiranului: măghiranul conţine substanţe care ajută digestia. Ceaiul de măghiran întăreşte sistemul nervos. Egiptenii antici foloseau măghiranul la dezinfectarea rănilor.
Gastronomie: aroma măghiranului se potriveşte foarte bine la supe, cartofi şi feluri pe bază de carne.

OREGANO
Familie oregano: Lamiaceae (familia labiatelor)
Origini oregano: În sudul Europei, de unde s-a răspândit ulterior în Scandinavia, precum şi în America Centrală şi de Nord
Caracteristici oregano: Acest arbust poate atinge o înălţime de 50 cm. Oregano are rădăcini groase şi creşte cu uşurinţă. Oregano conţine nu numai taninuri şi alaliozi, dar şi un ulei esenţial ce are în componenţa sa timol.
Condiţii de creştere oregano: Când frunzele de oregano sunt zdrobite între degete, răspândesc o aromă puternică. Una sau două plante de oregano sunt suficiente pentru uzul casnic. Puteţi germina seminţele de oregano la interior, la începutul primăerii, plantând mai târziu răsadurile la exterior.
Scop decorativ: Oregano e o plantă aromatică foarte frumoasă, care atrage albinele, fluturii li multe alte insect. Arată minunat în grădinile cu pitre. Oregano creşte bine pe balcon, plantat în ghivece. Florile uscate de oregano conferă bucheţelelor o notă aparte.
Utilizare oregano:
Gastronomie: Plantă aromatică folosită la pizza, supe, carne şi paste. Oregano se foloseşte în amestec cu alte plante aromatice, pentru a obţine faimoasele “ierburi de Provence”.
Efecte terapeutice: substanţele amare stimulează funcţia vezicii biliare. Ceaiul preparat din 1 lingură de oregano la 1 ceaşcă de apă fierbinte ameliorează problemele stomacale şi intestinale.
Cosmetică: Uleiul esenţial conţinut de oregano se foloseşte în compoziţia a numeroase produse cosmetice.

ROZMARIN
Familierozmarin: Lamiaceae (familia labiatelor)
Origini rozmarin: Rozmarinul provine din zona mediteraneană, unde creşte adesea spontan, la malul mării. Romanii şi grecii antici considerau că rozmarinul aduce noroc, protejându-I pe oameni de spiritele malefice.
Caracteristici rozmarin: Acest arbust poate creşte până la 1,80 m înălţime, dar la latitudinile nordice, înălţimea sa rămâne ceva mai mică. Trăsătura caracteristică a rozmarinului o reprezintă frunzele în formă de ace, care sunt la bază gri. Primăvara rozmarinul produce flori albastre deschis, albe sau roz. Frunzele aromatice ale rozmarinului conţin foarte mult ulei esenţial bogat în camfor. Rozmarinul mai conţine saponină, cu efect expectorant, ca şi taninuri şi alcaliozi amari.
Condiţii de creştere ale rozmarinului: Îi plac locurile calde şi însorite. Solul ideal pentru rozmarin trebuie să conţină humus şi nisip şi trebuie să fie bine afânat. În regiunile mai calde, rozmarinul poate fi plantat într-un loc protejat, dar pe timpul iernii, trebuie bine acoperit. Arbustul tolerează mai bine condiţiile de ariditate, decât umezeala extremă.
Utilizare rozmarin:
Scop decorativ: rozmarinul are o aromă plăcută, de aceea ar trebui să-l plasaţi într-un loc folosit pentru relaxare.
Efecte terapeutice: rozmarinul este bun pentru digestive şi pentru circulaţia sângelui. Datorită efectului său, rozmarinul este utilizat ca ingredient de bază pentru tratarea reumatismului. Planta mai stimulează şi întăreşte sistemul nervos.
Cosmetică: Uleiul de rozmarin este un ingredient de bază în prepararea parfumurlor şi a cosmeticelor. Adăugat în apa de baie, are efecte stimulatoare sexual şi ale sistemului nervos.
Gastronomie: datorită aromei sale intense, rozmarinul este un condiment foarte bun pentru carnea de diverse feluri şi pentru peşte.
Mai multe informaţii despre rozmarin, aici.

VALERIANĂFamilia valerianei: Valwerianaceae (familia valerianei)
Origini valeriană: Adevărata valeriană, cunoscută la noi şi sub denumirile de odolean sau guşa-porumbelului, creşte în toată lumea. Valeriana preferă locurile umede, cum ar fi malul iazurilor, pajiştile şi marginile pădurilor. În Evul Mediu, valeriana era folosită ca remediu împotriva gutei. Circula vorba că demonii erau ţinuţi la distanţă cu ajutorul valerianei. Valeriana a fost recunoscută timp de secole pentru efectele ei calmante, iar astăzi este cultivată pe zone extinse, fiind folosită la numeroase preparate farmaceutice.
Caracteristici valeriană: Poate ajunge şi la 1, 80 m înălţime. Din rădăcinile puternice de valeriană cresc tulpini cărnoase şi ramificate, cu frunze verzi deschis şi puternic penate. Din iulie şi până în august, valeriana produce umbrele de flori albe sau roz. Valeriana conţine alcaloizi cu efecte de calmare.
Condiţii de creştere ale valerianei: Valeriana trebuie cultivată în grădini, la soare total sau umbră parţială, şi prefer solul umed. Valeriana se potriveşte foarte bine în grădinile extinse de acasă, sau în grădinile de plante aromatice, dar are nevoie de mult spaţiu, pentru numeroase tulpini. În grădinile cu plante sălbatice, valeriana se poate înmulţi de la sine.
Utilizare valeriană:
Scop decorativ: valeriana produce o multitudine de flori albe sau roz. Uscate, pot fi folosite la crearea buchetelor.
Efecte terapeutice: Valeriana este utilizată cu success împotriva insomniei, a nervozităţii şi a stresului. Efectele sale calmante sunt induse de substanţa chimică valepotriată. Valeriana mai conţine acid izovalerian, esteruri şi taninuri, precum şi uleirui esenţiale. În timpul perioadelor de nervozitate sau insomnia, o baie cu valeriană înainte de culcare poate aduce relaxarea mult dorită. Se consideră că valeriana stimulează şi pofta de mâncare.
Cosmetică: uleiul de valeriană e folosit pe scară industrială la fabricarea parfumurilor, precum şi ca ingredient aromatic în industria alimentară.


sursa:magnolia.ro

ardeii mei erau mici si rosii dar iutiiii ca daca muscai o bucatica mica te ustura limba 3 zile

Multumim pt articol e foarte interesant.Am avut cand eram acasa patrunjel si leustean, tare bun iarna... si tati pune ardei in ghiveci,deaia mici si iuti

kata ce idee mi ai dat bine ca mi ai adus aminte sa cumpar de aici seminte de regina noptii sa plantez acolo macar in ghiveci sa am sa miros

Am constatat ca ghimbirul meu a incoltit, l-am pus azi in pamant si astept sa vad cum o sa-i mearga, din cate am citit pe un forum sar putea sa-i mearga bine:)

abia astept sa ne spui cum e ghimbirul din productia proprie

Iata si ginerul meu... ia dat o frunzulita, azi l-am mutat intr-un ghiveci mai mare si singur ca pana acum l-am avut in ghiveci cu patrunjelul, sper sa nu-l afecteze cu nimic mutatul si sa creasca mare si frumos:)

O poza cu patrunjicu meu... trebuie sa-l mut intr-un ghiveci
Tin sa spun ca gingerul sa facut mareeee, cum il pozez cum pun poza...

ce patrunjel frumos ai iar ghimbirul tau eu abia acuma l-am vazut se pare ca le merge foarte bine .....felicitari

Menta
Ghimbirul, caruia i s-au ars putin frunzele de cand l-am scos afara...
Menta inflorita

si mamaia avea in ghiveci ardei iute:) pentru iarna:) ca vara avem la buftea ditamai curtea:) si aveam de toate:P rosii castravetii patrunjel marar...ardei