Ganduri frumoase

CLINICA LUI DUMNEZEU....


<BLOCKQUOTE>
Am fost la clinica Domnului pentru un control de rutină şi am constatat că sunt bolnav:
Când Domnul mi-a măsurat tensiunea, am remarcat că tandreţea mea era foarte scăzută.
Când mi-a verificat temperatura, termometrul indica 40 de grade de anxietate.
Am făcut şi o electrocardiogramă, iar diagnosticul a fost acela că am nevoie de câteva transfuzii de iubire, deoarece arterele mele erau astupate de solitudine şi amărăciune. Ele nu mai puteau iriga inima mea goală.
Am fost la ortoped deoarece nu mai puteam să merg alături de fratele meu.
Nu puteam să îi acord o îmbrăţişare fraternă, pentru că îmi făcusem o fractură când m-am împiedicat de gelozie.
Domnul mi-a mai descoperit o miopie datorită faptului că nu puteam să văd dincolo de aspectele negative ale aproapelui meu.
Când i-am spus Domnului că urechile mele au asurzit, El a constatat că am neglijat să ascult zilnic vocea sa.
În marea sa milostivire, Domnul mi-a oferit o consultaţie gratuită. Astfel eu mă angajez, părăsind această clinică, să nu iau decât remediile naturale pe care Domnul mi le-a prescris în acest moment de adevăr cu mine:
Când mă ridic din pat să beau un pahar de recunoştinţă;
Înainte de a merge la muncă să iau o lingură de pace.
La fiecare oră să aplic o compresă de răbdare şi să înghit un vas de umilinţă.
Spre casă să îmi fac o injecţie cu o bună doză de iubire.
Şi, înainte de a merge la culcare, să iau două capsule de conştiinţă împăcată.
Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi!
Însănătoşire grabnică!</BLOCKQUOTE>

Dumnezeu sa te binecuvinteze si pe tine Gabita ca ne minuntezi in fiecare zi cu povesti minunate

sa fim binecuvintate toate ,ca meritam!!!

povestea de azi ...


eu inca mai cresc....

<BLOCKQUOTE>
Edmund Hillary a fost primul om care a escaladat muntele Everest. În 29 Mai 1953 a urcat pe cel mai înalt munte ştiut de oameni. A fost răsplătit pentru eforturile sale.
Cu toate acestea, până nu citim cartea sa, “High Adventure”, nu putem înţelege că Hillary a trebuit să crească pentru a obţine acest succes.
Vezi, în 1952 a încercat să urce pe muntele Everest, dar a eşuat. Câteva săptămâni mai târziu, un grup de englezi l-a rugat să le adreseze câteva cuvinte membrilor. Hillary a păşit pe scenă în aplauze furtunoase. Audienţa recunoştea încercarea sa de a atinge excelenţa, dar Edmund Hillary se considera un eşec. S-a dus de lângă microfon şi a înaintat până pe marginea platformei.
A ridicat pumnul către o poză a muntelui. A spus cu voce tare, Everestule, tu m-ai învins prima dată, dar eu te voi învinge data viitoare pentru că tu ai crescut deja cât ai putut să creşti… dar eu încă mai cresc!</BLOCKQUOTE>

Dumnezeu bate la usa....

<BLOCKQUOTE>
Intr-o zi o femeie mai in varsta isi facea treburile in casa. Deodata aude un glas care ii spune : Eu sunt Dumnezeu ! Ai grija si pregateste-te deoarece eu voi veni la tine ziua urmatoare.
Femeia asculta si a incepu sa faca pregatirile. A facut curat in casa, a spalat, a sters praful; apoi a gatit cele mai bune bucate, a asezat masa a facut tot ce putea sa faca pentru un musafir , mai ales ca era unul asa de important.
Iar apoi a inceput sa astepte.
Dupa cateva ore de asteptare si nerabdare – suna la usa cineva. Deschide repede, dar spre dezamagirea ei era vecina. O persoana mai saraca cu 3 copii care ii cere niste sare imprumut. Deranjata de prezenta ei ii spuse :
- Pleaca ! Nu ma deranja astept pe cineva foarte important acum. Nu am timp.
Vecina pleca intristata. Peste inca o ora vine la usa altcineva. Era un vanzator ambulant – care incerca sa scoata si el un ban.
Din nou – este gonit si acesta din motivul ca era ocupata.
Se aseza iar langa masa pusa cu bucate si se intreba : Oare de ce nu mai vine?
Se aude din nou soneria.
- Sigur e El ! Si alerga catre usa. Deschide, si spre surprinderea ei era doar un cersetor.
- Dati-mi si mie o bucata de paine. Sunt sarac, nu am ce manca, si nu mai pot de foame. Dumnezeu sa va dea in loc ce imi dati mie.
- Nu am ce sa iti dau. Toate bucatele acestea nu sunt pentru tine !
Seara se asternu si nu veni nimeni. Astepta si intr-un final se culca. In vis s-a auzit vocea Domnului:
Am venit si am batut de 3 ori la usa si nu m-ai primit inauntru. Am cerut de mancare si nu mi-ai dat.
Draga cititorule : Dumnezeu nu vine cu aura la cap si cu crucea in spate. Cand ajuti pe cineva, pe El in ajuti. Cand dai unui sarac ceva de mancare, Lui ii dai. Asa ca ajuta-ti aproapele si fa o fapta buna!</BLOCKQUOTE>

povestea de azi..

O mina de ajutor...

În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine. Alături, Caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
- De ce nu-i ajuţi şi dumneata ?
- Eu sunt Caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să muncească!
Străinul nu a mai spus nimic, dar şi-a scos haina şi a început să tragă şi el cot la cot cu soldaţii de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reuşit să elibereze şinele. Încântaţi de reuşită, soldaţii i-au mulţumit străinului care, luându-şi haina să plece, i-a mai spus caporalului:
- Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată!
- Da ?! – zise în batjocură Caporalul. Dar cine eşti dumneata ?
- Sunt Generalul acestei Divizii …
“Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora.”
( Sfântul Ambrozie )

povestea de azi se numeste....
SECRETUL ABUNDENTEI NELIMITATE..

Există o povestire vedică străveche, despre un tânăr care a plecat în căutarea secretului abundenţei. A călătorit multe luni pe drumuri de ţară; într-o zi, pe când trecea printr-o pădure, s-a întâlnit cu un maestru spiritual, pe care l-a întrebat dacă ştie soluţia pentru a avea bogăţie nelimitată şi abundentă.
Maestrul spiritual i-a răspuns: “În inima fiecărui om sunt două zeiţe – Lakshmi, Zeiţa Bogăţiei, este generoasă şi frumoasă. Dacă o venerezi, îţi poate da comori şi bogăţii, dar este capricioasă şi îţi poate retrage sprijinul, fără avertisment. Cealaltă zeiţă este Saraswati, Zeiţa Înţelepciunii. Dacă o venerezi pe Saraswati şi i te dedici pentru a atinge înţelepciunea, Lakshmi va deveni geloasă şi îţi va acorda mai multă atenţie. Cu cât cauţi înţelepciunea, cu atât mai mult te va urmari Lakshmi, acoperindu-te cu bogăţii şi abundenţă.
În timp ce mulţi oameni îşi petrec viaţa urmărind-o pe Lakshmi – bani, case, maşini scumpe şi alte simboluri ale bogăţiei – adevărata abundenţă nu se referă la împlinirea listei de dorinţe ale eu-lui într-un interval de timp; este să ştii că eşti conştiinţă pură, potenţialitate pură. Sentimentul de sine se extinde dincolo de identificarea cu eu-l şi cu corpul fizic, iar tu te trezeşti la natura ta spirituală esenţială. În starea de conştiinţă extinsă, te eliberezi de credinţele limitative şi de frici, permiţându-i câmpului infinit de inteligenţă să îţi îndeplinească nevoile şi dorinţele, cu uşurinţă, fără efort.
În actualul climat economic, hipnoza în masă bazată pe frică şi lipsuri este aproape irezistibilă. În loc să-ţi consumi energia mentală cu griji, concentrează-te să-ţi cultivi bogţia spirituală, entuziasmul şi dorinţa de a-ţi împlini potenţialul. Cum faci asta? Meditând, conectându-te la natura ta adevarată, căutând înţelepciunea şi practicând ceea ce eu numesc Cele Şapte Legi Spirituale ale Succesului. Acestea sunt legile universale ale conştienţei, care guvernează orice proces creativ – de la naşterea unui copil, până la naşterea unei galaxii. Atunci când te aliniezi cu legile cosmice, devii abundenţa firească vieţii.
Abundenţa poate veni sub forma de prietenie, înţelepciune, bani, exprimare creatoare, sănătate de fier, relaţii de iubire, energie mentală şi entuziasm, pace mentală şi în infinite alte moduri. Dar, oricum s-ar manifesta bogăţia, aceste efecte sunt roadele spontane ale trezirii spirituale – nu sunt ele cele căutate. Bani, realizări, premii – toate acestea sunt produse secundare ale darului adevărat al vieţii: dezvăluirea divinităţii din tine.
Cu iubire,
Deepak Chopra

NU TE INGRIJORA....


Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” Fil.4:6-
Care sînt lucrurile pentru care te îngrijorezi cel mai frecvent? Te îngrijorezi pentru bani, serviciu sau cu privire la familie?
Daca ai ajuns în una dintre aceste situatii, trebuie sa stii ca îngrijorarea nu-ti este de niciun folos. Pîna acum, îngrijorarea nu a rezolvat nicio problema, nu a sters nicio lacrima si nici nu a schimbat nicio situatie!
Majoritatea oamenilor se îngrijoreaza cu privire la lucruri care nu se vor întîmpla niciodata, sau cu privire la circumstante pe care nu le pot schimba. Iar îngrijorarea îti slabeste puterea, îti distruge spiritul si îti fura bucuria vietii, afectîndu-te fizic, emotional si spiritual.
Cineva a spus: „îngrijorîndu-te îti asumi responsabilitati pe care Dumnezeu nu ti le-a încredintat sa le porti!”
Cu toate acestea se pare ca este mult mai usor sa-ti faci griji cu privire la lucrurile care ti se întîmpla, decît sa-i spui lui Dumnezeu grijile tale. Acesta este însa lucrul pe care El asteapta sa-L faci. Dumnezeu asteapta ca venind înaintea Lui în rugaciune sa-i predai toate îngrijorarile tale.
De aceea, în aceasta zi as dori sa te îndemn sa încetezi a te mai îngrijora cu privire la viitor, fiindca numai Dumnezeu are în control viitorul. Nu te mai îngrijora nici cu privire la viata ta, fiindca El are viata ta în mîinile Sale. Nu te mai îngrijora de nimic, ci mai degraba roaga-te lui Dumnezeu pentru fiecare lucru!
Nu este niciun lucru care sa fie prea greu pentru ca Dumnezeu sa-l poata împlini si nicio problema prea mare încît Dumnezeu sa n-o poata rezolva.
Stiind acest fapt, roaga-te cu încredere si cere, cauta si bate continuu, fiindca în aceasta viata vei gasi multumire, împlinire si bucurie numai încrezîndu-te deplin în Dumnezeu.
A TE ÎNGRIJORA ÎNSEAMNA A-TI ASUMA RESPONSABILITATI PE CARE DUMNEZEU NU A INTENTIONAT SA LE PORTI!
Sursa: www.misiune.ro


hai ca azi sint generoasa si pun 2 povesti.. dar sincer e atit de frumoasa...avem deinvatat multe din aceste povesti..si mai ales trebuie sa gindim bine ce ne dorim in viata ,pt ca tot ce gindim pina la urma se va implinii....

RUTINA....

<BLOCKQUOTE>
Sunt obosit de atâta muncă şi de văzut aceeaşi oameni în drum spre serviciu. Ajung acasă şi nevastă-mea serveşte acelaşi fel de mâncare la cină. Vreau să intru în baie, apoi să intru în camera mea, să mă întind în pat şi să stau liniştit la televizor, dar fiica mea nu mă lasă, pentru că vrea să se joace cu mine; nu inţelege că SUNT OBOSIT.
Şi tatăl meu mă deranjează câteodată, soţia mea la fel, … şi între nevastă, fiică şi tată, încep să înebunesc.
“VREAU LINIŞTE!”
Unicul lucru bun este somnul, când închid ochii mă liniştesc şi parcă uit de toţi şi toate.
- Salut, vin pentru tine.
- Cine eşti? Cum ai intrat?
- M-a trimis Dumnezeu după tine. Mi-a spus să-ţi ascult plângerile şi… ai dreptate! A venit timpul să te odihneşti.
- Asta nu este posibil, pentru asta ar trebui să mor…
- Asa este, vei muri. Nu ai să mai întâlneşti aceeaşi oameni, nici nu mai trebuie să-ţi suporţi nevasta veşnic nemulţumită, nici pe micuţa ta fiică, nici să asculţi sfaturile tatălui tău.
- Dar ce se va intampla cu totul, cu serviciul meu….?
- Nu-ţi fă probleme, la firma unde lucrezi tu au găsit pe altcineva; şi acesta este foarte fericit, pentru că nu avea servici.
- Şi sotia mea, copilul meu?
- Soţia ta a întâlnit un bărbat bun, care o respectă şi o admiră pentru calităţile sale, şi are răbdare s-o asculte cu plăcere, fără să-i reproşeze nimic. Şi-n plus, are grijă de fiica ta, o iubeşte mult ca şi cum ar fi fost a lui, mai
ales că el este steril; şi oricât de obosit ar veni de la serviciu, are răbdare să se joace cu ea şi sunt foarte fericiţi.
- Nu, nu pot să mor…
- Îmi pare rău dar decizia a fost luată.
- Dar asta înseamnă că nu-mi mai pot săruta fiica niciodată, că nu-i mai pot spune “TE IUBESC” soţiei mele şi nici nu îmi mai pot îmbrăţisa tatăl. Nu, nu vreau să mor, vreau să trăiesc, nu vreau să mor încă…
- Dar, nu asta doreai? . . . . ODIHNĂ. Acum te poţi odihni etern; dormi pentru veşnicie.
- Nu, nu vreau, te rog, Dumnezeule…!
- Ce ai iubitule? Ai un coşmar? îmi şopti soţia mea, trezindu-mă.
- Nu . . . nu a fost un coşmar, a fost încă o şansă.</BLOCKQUOTE>

foarte frumoasa povestioara cu "rutina".....asa se intampla mereu....vrem ceva, iar cand ni se da nu mai vrem

norul de plins..

Sunt Zâna Norilor şi vreau să îţi povestesc astăzi despre Cărăbuşul-care-nu-plângea-niciodată.
Băiatul-cărăbuş era singur pe bancă. Nu vroia să intre pe poarta şcolii. Pur şi simplu stătea cu burta lui mare şi grăsuţă pe bancă. Câteva fete-cărăbuş îl salutară râzând: “Hai, nu vii la şcoală? Ce, iar eşti supărat că ţi-ai uitat sandvişurile acasă?” – şi începură să râdă. Cărăbuşul cel mic şi gras nu spuse nimic. De fapt el nici nu mânca prea mult. Dar se îngrăşa în fiecare zi văzând cu ochii…
Nu era trist. Nici măcar pentru faptul că părinţii lui se certaseră în dimineaţa aceea mai tare ca niciodată. De fapt nici nu ştia bine ce simte. Parcă… nimic. Şi cum stătea el aşa singur pe bancă, dintr-o dată o vijelie îl întoarse cu picioruşele în sus! Iar Cărăbuşul cel gras nu reuşea deloc să se întoarcă cu burta pe pământ! Şi atunci a stat. Şi a stat. Dar nu plângea… căci el era Cărăbuşul-care-nu-plângea-niciodată. Copiii erau în şcoală iar pe stradă – nimeni. Furtuna îl aruncase departe, pe un trotuar înalt. Şi atunci, stând aşa cu toate cele 6 picioare ale lui în aer începu să se gândească că e posibil să rămână acolo zile întregi. Dar nu plânse la gândul acesta, pentru că, desigur, el era cărăbuşul-cel-gras-care-nu-plângea-niciodată. Mai târziu se gândi la părinţii lui. Dacă va rămâne acolo n-o să-i mai vadă niciodată! La gândul acesta simţi că ochii i se umplu de lacrimi şi izbucni in plâns. Pentru prima dată după mulţi-mulţi ani, cărăbuşul-care-nu-ştia-să-plângă îşi reaminti cum se plânge. Şi plânse, şi plânse… o baltă de plâns făcu. Şi balta se mărea, se tot mărea, până când cărăbuşul începu să plutească. Şi cum plutea el aşa, la un moment dat un val mic îl răsturnă şi se trezi pe burtă, cu faţa în apă! Înotă până la marginea bălţii şi porni spre şcoală. Dar ce să vezi? Nu mergea, ci alerga! Fugea de rupea pământul… şi nu înţelegea cum! El nu mai fugise de multa vreme pentru că, desigur, era prea gras ca să fugă… dar … dar unde era burta? Uau! Nu mai avea burta aceea imensă! Nu mai era un cărăbuş gras! Oare ce se întâmplase?
Se opri şi înţelese într-o clipă tot ce se întâmplase: toată burtica pe care o avusese era plină cu lacrimi! Da! De aceea era atât de gras, pentru că strânsese un sac plin de lacrimi pe care îl purta cu el zi şi noapte.
Din acea zi cărăbuşul îşi promise să nu mai oprească niciodată lacrimile la el. Le dădea drumul să se ducă unde vor ele. Adică în Norul de Plâns. Şi, după ce plângea, parcă şi tristeţea trecea. De când a reînvăţat să plângă, lumea a devenit mai veselă pentru cărăbuşul nostru! Norii sunt mai mulţi pe cer, mai grei, dar sufletul lui – mai uşor! Căci lacrimile ne conduc tristeţea dincolo de noi. Spre nori. Nori albi vă doreşte Zâna care doarme-n pat cu Luna!
Iată ce ne promite Zâna Norilor: Nu vei simţi niciodată la fel după ce vei citi poveştile despre Norul Frică, Norul Iubire, Norul Dezamăgire sau Norul Fericire. Sunt poveşti care transformă şi împlinesc, care umplu acolo unde e nevoie, care schimbă acolo unde se cere.
Şi ştii ceva, Zâna are foarte mare dreptate. Dacă ai în preajmă copii, îi poţi învăţa să-şi descopere şi să-şi cunoască sentimentele prin intermediul cărţii “Sentimentele oamenilor sunt desenate pe cer”, carte ce cuprinde 20 de povestiri ce au vedete nori-sentimente.
Pentru mai multe detalii accesează situl http://www.zananorilor.ro
Îţi mulţumesc dragă Zână a Norilor pentru că ne-ai dezvăluit şi nouă magia ta.

cat de superb...cat de superb......deci....am citit pe nerasuflate!!

foarte frumoasa

FIECAREZI TRAITA ,E O ZI DEOSEBITA....


Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.

Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:

- Acesta – a spus – nu este un simplu pachet, e lenjerie.

A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.

- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.

S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:

- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.

Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.

Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.

Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.

Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.

Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre. Şi în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.

cata dreptate....de cele mai multe ori facem la fel. pastram ceva pt ocazii dar acea zi e posibil sa nu mai vina asa ca mai bine il folosim atunci cand avem chef iar in acea zi speciala cumparam alt obiect

eu ca m-am conformat de azi...mi-am luat haine frumoase,mi-am pus bijuteriile,si m-am dat cu parfumul de firma cumparta in vara si pe care la fel in folosesc doar la zile mari...de azi insa gata,chiar am de gind sa fac din fiecare zi o zi speciala!!

Atmosfera plina de bucurie...

<BLOCKQUOTE>
Un sfânt medita în peştera sa. Când a deschis ochii, a văzut cu uimire că avea un vizitator: abatele unei mănăstiri cunoscute.
- Ce cauţi? l-a întrebat sfântul.
Abatele i-a relatat trista sa poveste. A fost o vreme când mănăstirea sa era faimoasă în tot Occidentul. Chiliile ei erau pline de tineri aspiranţi şi biserica răsuna de imnurile călugărilor. Asupra mănăstirii s-au abătut însă vremuri grele. Oamenii nu mai simţeau nevoia să-şi hrănească spiritul, tinerii aspiranţi erau din ce în ce mai puţini, iar biserica devenise tăcută. Nu mai rămăseseră decât câţiva călugări care îşi făceau datoria cu inimile grele.
Iată deci ce dorea să afle abatele:
- Crezi că toate acestea se datorează păcatelor noastre?
- Da, i-a răspuns sfântul, şi îndeosebi păcatul ignoranţei.
- Ce fel de păcat este acesta?
- Unul dintre voi este Mesia deghizat, iar voi ignoraţi acest lucru.
După care sfântul şi-a închis din nou ochii şi s-a întors la rugăciunea lui.
Pe drumul de înapoiere, inima abatelui a bătut cu repeziciune la gândul că Mesia însuşi se întorsese pe pământ şi se afla chiar în mănăstirea lui. Oare cum de nu-l recunoscuse? Şi cine putea el fi? Să fi fost fratele bucătar? Fratele trezorier? Fratele prior? Nu, cu siguranţă nu el; avea prea multe defecte…Da, dar sfântul a spus că era deghizat. Oare reprezentau acele defecte doar o deghizare? Dacă stăm să ne gândim, toţi cei din mănăstire aveau defecte. Iar unul dintre ei era Mesia!
Întors la mănăstire, el i-a adunat pe călugări şi le-a spus ce a descoperit. S-au uitat unii la alţii, neîncrezători. Mesia, aici? Incredibil! Da, dar aera deghizat. Deci nu era exclus….Să fi fost cutare? Sau poate altcineva? Sau poate…
Un lucru era sigur: dacă Mesia era deghizat, era puţin probabil că îl vor putea recunoaşte. De aceea, şi-au propus să-i trateze pe toţi cu mare respect şi cu aceeaşi consideraţie. „Nu ştii niciodată, se gândeau ei când vorbeau cu altcineva, poate el este alesul”.
Nu-i de mirare că atmosfera din mănăstire s-a schimbat rapid, devenind plină de bucurie. În curând sute de aspiranţi au cerut să fie primiţi iar biserica s-a umplut din nou de imnuri şi cântece de slavă. Călugării străluceau, căci iubirea coborâse asupra lor.</BLOCKQUOTE>

povestea de azi...

ECOUL...

<BLOCKQUOTE>
Un băiat împreună cu tatăl său au plecat într-o drumeţie pe munte. Dintr-odată copilul a alunecat, a căzut şi s-a lovit. A început să ţipe “Aaauuuuuu!”. Spre surprinderea lui auzi vocea sa răsunând undeva în munte “Aaauuuuuu!”.
Curios a strigat: “Cine eşti tu?”. Dar şi de data această răspunsul i-a venit imediat. “Cine eşti tu?”. Supărat, a strigat “Laşule!”. “Laşule!” a fost ceea ce a auzit apoi din nou.
S-a uitat spre tatăl său şi l-a întrebat ce se întâmplă. Tatăl i-a zâmbit şi i-a spus:
“Fii atent puţin”. Apoi a strigat “Te admir!”. Vocea i-a răspuns înapoi “Te admir!”. Apoi a strigat din nou “Eşti un campion!”. Vocea i-a răspuns “Eşti un campion!”. Fiul asculta uimit, dar tot nu înţelegea.
“Fiule, oamenii îl numesc ecou, dar este însăşi viaţa. Îţi dă înapoi tot ceea ce faci sau spui. Viaţa noastră e pur şi simplu o reflecţie a acţiunilor noastre.“</BLOCKQUOTE>

IUBESTE-TI VIATA.....



<BLOCKQUOTE>
Creează ceva cât nu e timpul trecut.
Fă-ţi mulţi prieteni înainte de a te trezi singur.
Acceptă lucrurile în loc de a te împotrivi.
Iubeşte oamenii înainte de a-i pierde.
Ai o singură viaţă.
Iubeşte-o în timp ce o trăieşti!</BLOCKQUOTE>

IESIND CU O ALTA FEMEIE

Cu putin timp in urma am reusit sã ies cu o altã femeie !



În realitate fusese ideea sotiei mele:
-"Stim amândoi cã o iubesti !"- mi-a zis într-o zi, luându-mã prin surprindere.

-"Viata este foarte scurta, dedica-i si ei putin timp"
- "Dar eu te iubesc pe tine ", am protestat.
-"Stiu, dar o iubesti si pe ea, deasemenea".

Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de
câtiva ani. Din pãcate, serviciul si copiii mei îmi permiteau sa o vizitez numai
ocazional. În seara aceea am sunat-o sa o invit la cina si la un film.
- "Ce s-a intamplat ? Esti bine ?" m-a intrebat. (Mama mea este tipul de femeie
pentru care un telefon târziu în noapte sau o invitatie surprizã sunt indicii de
veste rea).
- "Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu tine...Amandoi, singuri...Ce
parere ai ?"".
Reflectand un moment, rãspunse:
-"Mi-ar plãcea foarte mult."
Vinerea aceea, in timp ce mergeam, dupa serviciu, sa o iau, ma simteam nervos,
stiti, nervozitatea aceea care precede o intalnire... Si, pentru Dumnezeu, cand
am ajuns, am constatat ca si ea era foarte emotionata ! Ma astepta in poarta,
imbracata in vechiul ei palton. Îsi incretise parul si imbracase o rochie cu
care sarbatorise ultima aniversare a cãsãtoriei. Fata ei iradia luminã, ca fata
unui inger.
-"Le-am spus prietenelor mele ca o sa ies cu fiul meu si au fost foarte
emotionate" - imi spuse urcand in masina.
Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor. În drum spre
masa rezervatã, Mama se sprijinea de bratul meu ca si cum ar fi fost "Prima
Doamna a Natiunii".
Când ne-am asezat a trebuit sa-i citesc meniul. (Ochii ei puteau sã vadã numai
literele si cifrele mari). Pe la mijlocul antreurilor, mi-am ridicat privirea
spre ea. De dincolo de masã, Mama ma privea, cu un surâs nostalgic pe buze.
-"Cand erai micut, eu eram cea care iti citea meniul. Iti amintesti?".
- "Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiti sa-ti inapoiez favoarea",
am raspuns.
In timpul cinei am avut o conversatie agreabila, nimic extraordinar, doar schimb
de informatii despre vietile noastre. Am vorbit atata, ca am pierdut sirul.
- "Voi iesi cu tine altadata, dar numai daca ma lasi sa te invit eu", spuse Mama.
Cand am dus-o acasa mi-a pãrut atât de rau ca ne desparteam...Am sarutat-o, am
imbratisat-o si i-am spus cat o iubesc.
- "Cum a fost intalnirea?" a vrut sa stie sotia mea cand m-am intors in noaptea
aceea.
- "Foarte placuta, iti multumesc.. Mult mai plãcutã decat mi-am imaginat", i-am
rãspuns, privind-o recunoscator.
Cateva zile mai tarziu Mama a murit din cauza unui infarct. Totul a fost atat de
rapid, încât nu am putut face nimic. Dupa putin timp am primit un plic de la
restaurantul în care cinasem cu Mama. Continea un biletel care spunea:

"Cina este plãtitã anticipat. Am fost aproape sigurã ca nu voi mai reusi sã vin
la urmãtoarea întâlnire. Oricum, am platit pentru tine si sotia ta. Niciodata
nu îti vei putea închipui ce a însemnat noaptea aceea pentru mine.

TE IUBESC
Mama"

In acel moment am inteles cât de important este sã spunem la timp TE IUBESC si
sa le daruim fiintelor noastre dragi timpul pe care il merita. Nimic in viata
nu este mai important decat Dumnezeu si familia ta ! Acordã-le timp pentru ca ei
nu pot astepta.

Daca Mama ta traieste, acordã-i atentia cuvenitã !
Daca nu, aminteste-ti-o !
Daca vei retrimite acest mesaj, poate vei sensibiliza pe cineva care a uitat ce
fiinta minunata este MAMA.
Si aminteste-ti mereu !
DUMNEZEU IARTA, DAR TIMPUL NU IARTA NICIODATA. NICI NU SE POATE INTOARCE !

chiar azi dimineata m-am certat cu mama dintr-o prostie si acum cand citeam ce ai scris am inceput sa plang ca mi-am dat seama cat de mult am gresit

si eu am lacrimat cind am citit mesajul......

Foarte frumos... l-am citit si eu acum cateva zile si ma emotionat... imi e asa dor de mami meu

dece striga oamenii unii la altii??


Într-o zi, un profesor înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înteleptul.
- Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige din cauza distanţei şi mai mari.

Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.

În final, înţeleptul concluzionă, zicând:

- Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.

POVESTEA CELOR 2 LUPI"

O bătrână Cherokee îi spune nepotului său despre o luptă care se dă în ea. Este o bătălie între 2 lupi.

Unul este rău: se înfurie, invidiază, regretă, lăcomeşte, e arogant, gelos, orgolios, minte, îşi plânge de milă, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…

Celălalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător, optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător…

Nepotul se gândi pentru o clipă apoi întrebă:

“Şi cine va câştiga această bătălie?”

Bătrâna Cherokee i-a răspuns simplu:

“Cel pe care îl hrănesc.”